” Puterea de schimbare este doar în tine “
Cea mai mare calitate a mea în timp, se transformase în cel mai mare dușman al meu. Perceperea mea și felul în care mi-am dorit să fiu percepută. Ca ulterior să înteleg că nu pot controla asta și lucrurile se întîmplă de la sine. Oamenii te percep cum pot ei, cum văd ei și exact cu modul lor de a percepe, nu al tau.
Credeam că sunt ceea ce realizez și valoarea mea ca om era, că sunt ceea ce fac. Că trebuie sa fiu perfectă și să le reușesc pe toate. Si mi-am propus să fiu foarte bună în ceea ce fac, să investesc în dezvoltarea mea și să mă modelez ca personalitate. Intr-un cuvînt perfecțiune.
Stiați că perfecțiunea nu este egală cu evoluția? Perfecțiunea ne duce la blocaj. De cele mai multe ori, din dorință de perfecțiune amînăm. Pentru că ne este frică să greșim, lăsăm timp să treacă sau pur și simplu nu avem suficientă încredere sau susținere de la cei dragi. Incercarea să fim mai buni, poate perfecți, de cele mai multe ne face să ratăm multe oportunități. Astăzi nu ne simțim destul de bune, destul de deștepte, destul de curajoase, destul de ambițioase, pentru că nu ne spune nimeni și parcă ar fi așa.
Hai să vă dau un exemplu. Aveți un job, care nu vă place dar nu renunțați la el pentru că aveți frică că nu ve-ți putea fi mai buni în altă parte, sau va fi destul de greu să faci schimbari și poate vei fi nevoit să muncești mai mult ca să creși și să te poți dezvolta, ca lucrurile să se miște. Exact ca într-o relație, cele mai multe cupluri, care nu rezonează și nu împart aceiași energie aleg totuși să stea în doi, pentru alții, pentru că așa trebuie, pentru că există reguli, pentru că e o zonă creată cu bunuri dar nu pentru că așa simt ei. Deci ceea ce simt ramâne undeva departe, blurat sau poate șters.
” Ne este frică să întrebăm ce ne dorim cu adevărat ”
Hai să vă adresez cîteva întrebări, probabil incomode. Stiu că avem nevoie de curaj ca să fim sincere, dar cu adevărat sincere cu noi.
- Care este cea mai mare frică a ta?
Sunt aproape sigură, să rămâi singură. Stiu că singurătatea te face să îți simți toate durerile, toate emoțiile, să iți retrăiești toate stările. Noi fugim de ele, avem frică să nu ne simțim abandonați. Păi uite, singurătatea este cel mai minunat lucru care ți se poate întîmpla. E timpul pe care îl dedici ție și vezi cum te simți. Singurătatea îti oferă starea perfectă în care te poți redescoperi.
- Care este cea mai mare minciună care ți-o spui în mod constant?
Ne spunem că nu avem nevoie să fim acolo, sau să schimbăm job-ul, sau viața sau omul de lîngă noi. Astea sunt emoțiile pe care noi le ascundem prin diverse acțiuni care ne acoperă sau de iau concentrația pe moment, punem alte priorități, le numim noi ” valori ” și apoi iar ne întoarcem și nu putem respira. Apoi vin depresiile și stările care pur și simplu distrug personalitatea și doboară toate starile de echilibru și practic uiți cînd ai facut ce ai simțit.
- Cea mai mare dorință a noastră? Cu siguranță e să fim iubiți și acceptați.
Pai iată, tadaaam momentul transformării.
Nu poate să ne placă toată lumea, cel mai important să te placi tu, să ai dragoste de sine, disciplină, curaj , încredere , libertate. Trebuie să ne înconjurăm de oameni care ne fac mai buni, care ne inspiră, ne iubesc pentru ceea ce suntem și cel mai important nu încearcă să ne schimbe. Un proces care la mine a durat foarte mulți ani.
La 32 de ani și am înțeles că nu aveam nevoie de oameni toxici, aveam nevoie de oameni care să îmi fie un suport și să mă iubească pentru ceea ce sunt, cu defectele și calitățile mele. Să știe că fericirea lui e să ofere și să se trezească dimineața cu același gînd, să rezonăm !
Ințelese toate astea, am scăpat de o presiune fantastică și am cîștigat echilibrul liniștea și fericirea.